Mi’as dori sa…

…multumesc. Tuturor celor care nu m’au ascultat atunci cand am vorbit. Tuturor celor care v’ati plans ca nu vorbesc cu voi dupa ce nu m’ati ascultat. Tuturor celor care v’ati batut joc de mine. Tuturor celor care m’ati tratat cu dispret. Tuturor celor care m’ati urat. Tuturor celor care m’ati vorbit pe la spate. Tuturor celor care m’ati mintit in fata. tuturor celor care v’ati folosit de mine. Tuturor celor care nu m’ati sustinut in ceea ce am facut. Tuturor celor care m’ati lasat balta atunci cand mi’a fost mai greu. Tuturor celor care nu m’ati ajutat atunci cand am avut nevoie. Tuturor celor care mi’au intors spatele. Tuturor celor care mi’au aratat ca nu are rost. Tuturor celor care s’au prefacut ca le pasa de mine. Tuturor celor care nu tin la mine. Tuturor celor care mi’au aratat ca sunt la fel ca ceilalti. Tuturor celor care au facut un monstru din mine. Multumesc

“Faci ce vrei !”

Ploaia [ sau Cum curge viata peste mine ]

Picaturi de ploaie

Ce se preling lent

Ca litere ce se’nsir pe’o foaie

Cand esti cuprins de’un sentiment

 

Sau intr’o picatura

Ce’n inima’mi umple abisul

Incercand sa fie pura

Imi topeste mie visul

 

Ploaia ce stinge focul ce’a fost

Sau focul ce stinge ploaia cu rost

Cerului ce plange cu lacrimi de ploi

Ii raspunde pamantul cu flacari prin noi

 

Picaturi de apa

Picatui de vreme

Si inima geme

Si groapa se sapa

 

Picaturi de apa

Picaturi de roua

Pamanul se crapa

Ce ne pasa noua!

 

Pe apa o frunza

Ca anii vietii lui

O culege’o muza

Si’o agata’n cui

 

Cuiul din perete

Ruginit de ploi

Ca noi si ca voi

Cei plini de regrete

 

Regrete si temeri

De’o ploaie de’apoi

Rugaciuni si cereri

Dar plin de noroi

 

Si te intrebi:

 

Ce viata poti duce

Aici printre noi

Cand tot ce se zice

E zis doar de voi?

[ n'am titlu la astea ]

Mai trist ca niciodata

Acuma sunt si voi mai fi

Cum nu speram vreodata

Ca vei mai veni

Intr’o buna seara

Cand nimeni nu mai spera

Si atunci voi avea

Muzica in vene

Si in corp o lene

De nu voi mai vedea

Cand vei fi a mea

Atunci cand oare

Nu voi mai avea rabdare

Si voi incepe’acum

S’o iau pe alt drum

In plina betie

Pura nebunie

……………………..

Cand citesti unele randuri

Nu te simti ca intre scanduri?

Care parca te cuprind

Tocmai cand te vad fugind?

Si fugi tare

Rau de tot

Cot la cot

Cu lumina’n lumanare

Si cand zici ca ai ajuns

Noaptea parca te’a patruns

Nefiind parca de’ajuns..

……………………………………..

Toti suntem niste curve

Si ne dam pe un ban

Cand valoram un leu

……………………………………..

Pe strada trec taxiuri

Galbene’n guri

Rosii in vene

Pe strazi trec alene

Si duc spre un nicaieri

Trec ca acum doua veri

Cand parca vroiam sa stim

Cat de nebuni putem sa fim

Intr’o viata anterioara

Sa fim ca si prima oara

……………………………………………..

Iar si cerurile’albastre

Trec parca sunt ale noastre

Si cand nimeni nu te lasa

Si vrei sa te duci acasa…

………………………………………………

-Eu unde o iau acuma?

-Drept inainte si uiti de tine !…

……………………………………………….

Carucioarele de la magazin, stiti ca nu sta nimeni sa le stranga?…

Ravasite in parcare

Unul pentru fiecare

……………………………………………….

-Cand te’am intrebat daca poti sa te opresti din citit putin ca sa vorbesc ceva cu tine, si tu ai inchis cartea, a insemnat foarte mult pentru mine chestia aia…

………………………………………………….

 

Euforie….si sinceritate..

Stiam cine esti [din ce am auzit de la altii ]…dar erai a altuia [ si pe mine nu ma deranja ]…si te uitai la mine [ atat de seducator inca de la prima privire ]…sau asa imi imaginam [ sau asta vroiam sa vad ]…sau asta faceai [ sau vroiam eu sa faci, inconstient ]…sau tu ma iubeai atunci [ fara sa stii ]…sau eu nu stiam sa te iubesc [ sau poate nu aflasem ]…dupa care te’am iubit [ fara sa stiu ]  din diferite considerente [ pe care le stiam ] …dupa care am regretat [ oarecum ]…am sustinut o iubire care nu era a mea…care ma destrama [ fizic ]…care ma sustinea ca un..[ spirit ]…ca un prost care nu putea sa se exprime [ dar care spera ca va putea vreodata sa o faca ]…iti iubesc calmul [ inconfundabil ]…iti iubesc agresivitatea [ maaa! ]…iti iubesc spiritul [ si materia ]…iubesc femeia din tine [ si nu numai ]…iubesc totul la tine [ si inca pe atat ]…dar urasc faptul ca am stat langa tine atata timp si nu te’am vazut [ si nici cand trebuia sa te vad, nu te'am observat..]…te iubesc [ si sper sa  nu fie prea tarziu ]…cu toate ca nu primesc inapoi [ si..]…esti singura persoana de la care nu am vrut nimic inapoi [ ci am vrut doar sa te privesc si sa te admir ]…

Scrisoare de Adio III

…crede ca l’a ajus viata si pe el. Traind in moarte si in durere. Totul parca se terminase si nu mai ramasese decat atat. Zambetul ei feminin. Gesturile ei gentile. Glasul ei linistit, niciodata strident, facut parca numai pentru urechile lui. Privirea ei plina de dorinte. Numai atat ramasese pentru el. Viata intre el si ea. Viata care acum statea in calea fericirii lui. O viata care nu era a lui si care venea de oriunde altundeva. Nu. Nu era a ei. Ea traia uneori brutal, dar si cu o naturalete care nu lasa niciodata loc de indoiala si gandire. O viata care trebuia sa fie a lor. Numai a lor. Naturaletea ei si spiritualismul lui. Spiritul bate materia. Dar acum spiritul avea nevoie de ea. Gandindu’se ca s’ar putea numai sa o foloseasca pentru alungarea gandurilor negre care ii innegreau ratiunea, realizeaza ca defapt are nevoie mai mult ca niciodata si ca toate piesele se potrivesc perfect, si stia ca asta nu e numai dorinta lui de scapare de sub jugul singuratatii. Nu. Vroia sa fie singur cu ea. Parca nu mai vedea pe nimeni intre privirile aruncate la nimereala peste inima care incepuse sa isi reia bataile oscilante,si care se reflectau pe cerul ochilor ei. Toate nevoile, si toate dorintele care stau la baza fiecarui pacat, toate prindeau contur, incepand cu linia gatului ei care parca dezvaluia toate liniile corpului. Temeri. Alte temeri. Si dupa ele, inca ceva. Teama de temeri. Frica de negatie si adorarea confirmarii.Toate intr’un suflet care nu mai avea nevoie de nimic altceva. Insomnii si infometari necunoscute. Sete si pofta de a bea. Dar in toata complexitatea sentimentelor resimtite…mai era ceva…

Ma gandesc la noi…

Nu am stiut niciodata ce sa fac. Daca sa plec sau daca sa stau. Daca sa ma uit inapoi sau daca sa gandesc totul dinainte. Daca sa ma sperii de mine sau daca sa fiu prietenul pe care nu l-am avut niciodata.

Toate, sau macar aproape toate, s-au terminat la fel.

Niciun cuvant

Tacere de mormant

Ploaie si vant

Pe acelasi pamant…

Gandesc. Uneori prea mult. Alteori prea putin. De multe ori deloc. Dar gandesc. Ma gandesc la noi. Cum am fost odata si ce am ajuns dupa aia. Cine am fost la inceput si unde am ajuns la sfarsit. Care a fost gandul si de ce nu am facut ceea ce mi-a zis. Ma gandesc la noi. Ma gandesc la tine, oriunde. Acolo unde ne gandeam unul la altul dar nu spuneam nimic. Acolo unde esti si acolo unde ne-am intalnit. Acolo unde ne spuneam multe, fara sa zicem nimic. Acolo de unde noaptea e lunga si ziua e somnoroasa. Acolo unde bulevardele mainilor se intersecteaza si devin una cu simturile cele mai pure. Acolo de unde frazele se terminau si incepeau altele fara sfarsit. Acolo unde m-ai vazut si acolo unde te-am condus spre prabusirea propriului meu suflet.Aici…unde numai amintirile mai scot un zambet fortat de la mine. Ma gandesc la noi. Ma gandesc la tine, oricand. Atunci cand imi simt mainile una in cealalta. Atunci cand sper ca una dintre ele sa fie a ta. Atunci cand speram sa imi spui ceea ce vroiam sa aud si atunci cand imi aratai ceea ce nu vroiam sa vad. Atunci cand soarele rasarea somnoros. Atunci cand tu ma priveai in somn. Atunci cand eu vroiams a spun ceva. Atunci cand nu imi gaseam cuvintele si nu le gaseam nici pe ale tale. Atunci cand te intelegeam si atunci cand vroiam sa te inteleg. Acum…cand trebuie sa vorbesc la timpul de atunci. Ma gandesc la noi. Ma gandesc la tine, oricum. In cel mai romantic mod din comportamentul tau feminin. Intr-un fel in care nimeni nu s-a mai gandit sa se gandeasca. In modul in care nu multora le e dat sa gandeasca. In modul optional…pentru ca tin neaparat sa cred ca mai exista si o a doua optiune chiar si atunci cand nici prima nu mai exista. Ma gandesc la noi. Ma gandesc la tine, zi dupa zi, nu pentru totdeauna. Ma gandesc la tine in felul in care nu as fi crezut ca ma pot gandi. Ma gandesc la tine in locuri in care nici nu gandeam inainte. Ma gandesc la tine atunci cand nu trebuie sa ma gandesc la nimic. Ma gandesc la tine. Ma gandesc la noi. Nu ma gandesc la mine. Eu nu exist si nu am fost niciodata. Intotdeauna am facut parte, am impartit, uneori am si despartit, am luat parte fara sa vreau, am fost parte fara sa stiu, am privit partile si am neglijat intregul.  Am privit generalul prin particular. Am gandit. Am gandit atunci cand nu trebuia. Alteori era foarte devreme, uneori era prea tarziu. Cert e ca nu am reparat niciodata nimic. Cu toate gandurile si intentiile mele bune. Nu am stiut niciodata ce sa fac. Cand am stiut, nu mai trebuia si nu se mai putea face nimic. Cand nu am stiut…..am scris.

17

17 ani = de unde stiu ca a trecut chiar atat ? cine stie sa calculeze timpul dupa adevarata lui valoare ?
baierame = sa bem si sa ne pupam…pentru asta e buna prietenia

timiditate = in sensul in care n’ai tupeu sa ai ceea ce e al tau

inceput = si de terminat ? nimic ?
saliva = depinde in ce zona locuiesti

buze = toata lumea are doua

rasuflare = pastrati’va calmul oameni buni

noapte alba = de ce la singular ?

lacul tei = m’am pierdut odata pe acolo

ciorapi de dama = ii mai vrei inapoi ?

suferinta = cred ca glumesti..

fotografie = cat o mie de cuvinte..

ramas bun = ca atunci cand ii spui asta cuiva de care nu vrei sa te desparti

disperare = cat cuprinde

hohote de ras = practic fara niciun motiv

politie = Garcea..

rasarit = doar o alta zi in plus

metrou =  ca sobolanu pe sub pamant

prietenie = n’ai sa vezi asa ceva

plaja = undeva…

foc = nu te supara, ai o bricheta ?

dragoste = de sine

putere = nu pot s’o fac..

tinerete = fara batranete

fum = suflet pierdut

iubire = pentru aproapele tau

amintire = inghesuita intr’o cutie

val = de placere ?

nepasare = cui ii pasa ?
lupta = cu morile de vant..

orgasm = un tipat si o sticla sparta

ideal = inexistent

saptisme mii = ai un leu ?

pahar = ciocnit si spart, nu lasa norocu’ jos

tigara = stiu ai tai ca fumezi ?

camin = e acolo unde lumea te intelege, nu acolo unde locuiesti…

speranta = moare ultima..

asternut = ti’e frig ?
betie = alcoolic anonim

cantec = opreste’te!

ignoranta = ca o mascape care ti’o pui atunci cand iti pasa

ruscac = baiatu’, ai ghiozdanu deschis!

nisip =  intrare libera peste tot

gara de nord = am ajuns acasa…

carte de munca = mai bine la negru..

libertate = inafara de numele unui ziar, majoritatea nu stiu ce inseamna

urlet = atunci cand nimeni nu te aude

rana = operatie pe cord deschis…in fiecare seara

scarba = sau un fel de mila

mila =  mamelor din lumea’ntreaga…

lasitate =  atunci cand fugi de tine..

orgoliu = prostesc

furie = concentrata incorect

nedreptate = cum adica ?
mizerie = fa’ti curat in camera!

otrava = nu e intotdeauna mov si intr’o sticla draguta…

rautate = pura

violenta = autoflagelare

sange = albastru ?

succes = in viata…si dincolo de ea..

povara = anilor trecuti

somnifer = spune’mi o poveste !

avutie = cati bani ai la tine ?

aer = comprimat

secunda = ca unitate de masura fundamentala…

ger = si cu picioarele inghetate

invidie = ura, si apoi te copiaza..

depravare = mai stii ce’ai facut aseara ?

zar = joci ?

nerabdare = nu stiu ce’i aia..

goana =  mi’a spus cineva odata o vorba’nteleapta “ba, sa n’alergi niciodata dupa caruta care nu te’asteapta”

depresie = ca stil de viata

mal = a la tete ?

delfin =  poate 3..

lumina = de la capatul tunelului ?

orizont = nesigur

liniste = atunci cand poti auzi gandurile celuilalt..

furtuna = brainstorm

despartire = dar impreuna.

somn = cand nu dormi si doar veghezi

albastru = ochilor ei facea de rusine un cer senin de vara

cersetor = cu 7 frati acasa..

destin = nu ti’l faci cumva singur p’asta ?

ratacire = in propriile ganduri

suflet = neinsufletit

coroana = de minuni a lumii ?

chin = si durere

uitare = sau doar dorinta de a uita

lacrima = lui Ovidiu

copil = inocenta?

oboseala = fizic vorbind

tremur = de ce tremuri ? ti’e frig?

prevestire =imbraca’te bine *

har = monic

speranta = se repeta chestia asta..

judecata = de apoi se intampla in fiecare zi

scrum = si sufla..

asteptare = ce face toata lumea in gara ?

zambet = e gratis

credinta = doar in propriul sine

drum = cu dumnezeu inainte

desertaciune = vanitas vanitatum et omnia vanitas!

stele = pe tavan

foc = arde, uite cum arde.

intuneric = si o lumanare

inger = si sinuciderea lui

nemurire = si raceala

nimic = absolut

calatorie = unde mergi ?

univers = propriu

molecula = si atom

dor = de duca

infinit = in sfarsit!

si acum…?

Et la coeur divisée entre la guerre et tu…

Un razboi in care eu ma luptam cu mine si in care nu aveam decat de pierdut.Pierdeam totul, daca mai aveam ceva de pierdut, si pe mine inclusiv, daca mai aveam ce pierde si din mine.In fapt, eram pierdut, ratacind in interiorul meu cu disperare in suflet din cauza ei si cu un singur glont pe teava, gandindu’ma foarte serios sa’mi zbor creierii.Asadar eram doar eu, care ma cautam pe mine, devenit paranoic urmat mereu de umbra ce se lungea la picioarele mele in lumina oarba a unei lumini rosii, sangerii.In mana aveam o masinarie ciudata despre care tot ce stiam era ca, atunci cand voi dori, voi putea sa pun capat unei notiuni care, in orice caz, incepea din ce in ce mai tare sa nu mai existe.Eu.In cealalta mana, deoarece printr’un artificiu anatomic greu de imaginat, aveam doua, tineam o carte.O carte veche si plictisita, din care rupeam foile galbene si scriam cu o cheie ruginita inmuiata in rana cu noua deschizaturi ce era corpul meu.Cu litere rosii insiram cuvinte pentru cine ar mai fi trecut pe acolo.Asa ma consoloam eu, pentru ca stiam ca nu va mai umbla nimeni acolo inafara de umbra ei.In fond, nici nu vroiam sa mai umble cineva.Vroiam sa fiu singur.Sa merg singur.Si sa gandesc singur.Nu aveam nevoie de nimic.Si de nimeni

“Mai bine pe simtirea’mi sa pun iar stapanire

Si numele ei sa’l scot din amintire…”

Étranger dans mes rêves…

In vis incepe totul, si tot in vis se termina.Astfel alergam ca intr’un cosmar, cu picioarele grele, care nu ma mai ascultau si vroiau sa fie independente, sa isi schimbe directia.Poate ca nu ele ar fi trebuit sa ma asculte pe mine, ci eu ar fi trebuit sa le dau ascultare si sa ma intorc din drum, pentru ca, ma gandesc, ele probabil stiu mult mai multe decat mine,el care au simtit caldura nisipului stinsa in limpezimea apei, care nu stiu ce inseamna oboseala si care m’au purtat in locuri in care am vrut sa merg, in locuri in care a trebuit sa fiu, si in locuri in care nu ar fi trebuit sa ajung.Ele cunosc colturile neimblanzite ale pietrei cubice, raceala nisipului in noptile de vara, marginea alunecoasa si ingusta a caii ferate, prospetimea ierbii proaspat scaldata in roua, fierbinteala asfaltului in miezul zilei, si murdaria apei de ploaie.Vroiam cu indarjire sa ma impotrivesc, crezand ca acolo unde voi ajunge voi gasi ceea ce pentru mine insemna totul.Mint.Nu chiar totul, dar o buna parte era invaluita de acea stare pe care mi’o oferea destinatia la care doream sa ajung in ciuda impotrivirii picioarelor mele.Am incetinit pasul in speranta ca ele vor fi de acord cu mine in cele din urma si ma vor ajuta  in calatoria mea, iar ele, ca intotdeauna, au fost alaturi de mine si m’au dus acolo unde probabil nu trebuia sa ajung.In cele din urma, ajuns la destinatie, incepusem sa cred ca acolo trebuia sa fiu, si intr’un final am realizat ca acolo trebuia sa fiu, ca luna are o parte intunecata, ca ingerii nu zboara in stol si ca inima mea nu mai era nicaieri, plutind undeva in vid, peste multe cuvinte care nu insemnau nimic.Ajunsesem, deci, acolo unde am crezut odata ca ma regasesc, unde soarele nu rasare niciodata si unde timpul se opreste in loc.Dar regasirea nu era altceva decat reflexia mea intr’o oglinda care nu era in stare sa aiba o parere.Si nici soarele nu rasarea niciodata pentru ca jaluzelele erau trase mai tot timpul, izoland incaperea fata de orice forma a exteriorului.Acele ceasornicului numarau minute care nu erau ale lor.Nimic nu e mai lung decat timpul, pentru ca el e masura vesniciei.Nimic nu’i mai scurt, pentru ca ne lipseste cand avem ceva de infaptuit.Nimic nu’i mai incet pentru cine gusta placerile.Se intinde la nesfarsit in mare.Se imparte la nesfarsit in mic.Nimeni nu tine seama de pierderea lui.Nimic nu se face fara dansul.Arunca in uitare tot ce nu e vrednic sa ramana si faptele inalte le face nemuritoare!Dar asta era un timp mort, in care pluteau doua notiuni incompatibile.Notiunea de “eu” se desavarsea intr’o planta agatatoare imbracand o statuie de bronz cu multe pagini rupte la intamplare din diferite carti citite sau necitite, scrise sau nescrise.Scrisul era neingrijit si haotic, vrand parca sa nu piarda ideea.Uneori scrisul incepea pe o pagina dar se termina pe o alta, cu o cerneala diferita, dar cu acelasi mesaj.Unele pagini se desfasurau goale, asteptand ca penita sa le zgarie si cerneala sa le mangaie.Cealalta notiune, cea de “tu” se contura la adapostul paginilor, intr’o statuie de arama, care, imbracata in paginile ingalbenite de vreme, sub care isi ascundea bronzul tocit departe de orice privire.Din loc in loc erau parti de pe care foile s’au desprins, unde se putea vedea adevarata culoare aramie, si unde soarele isi reflecta lumina intr’un zambet.Paginile se scriau singure, literele curgeau asemenea unui cortegiu funerar, intr’o ordine numai de ele stiuta, formand mici grupuri care aveau fiecare alta parere asupra situatiei, legandu’se intr’un lant ruginit care avea de fiecare data cand il miscai, un alt zornait.Uneori cuvintele erau ingrosate, nu pentru a fi tinute minte, ci pentru a fi intelese la adevarata lor valoare.Alteori cuvintele erau scrise in graba, ca un diagnostic gresit.Dar nici cel mai puternic vant nu putea sa le strearga.Paginile se desprindeau facand loc altor pagini.Nu se stie unde ajungeau paginile desprinse, dar in mod sigur nu dispareau.Statuia se multumea cu adapostul foilor de hartie, nelasand la vedere decat anumite parti care vroiau sa fie vazute.Vantul puternic nu a putut sterge niciodata literele ce se conturau pe fata paginilor, insa adierea calda si blanda a rasuflarii ei a putut sa desprinda, una cate una, paginile ce o inveleau.Ramanand goala, soarele ii lustruieste fata, reflectand ce e in exterior, interiorul fiind lasat la fel de tocit, ciobit in unele locuri, crapat in altele.Paginile desprinse ratacesc multa vreme in pustiul suferintei pana ce, intr’o zi, se leaga intr’o carte pe care niciun muritor nu va mai fi in stare sa o deschida vreodata.Ca o cutie a Pandorei, plina cu durere , ganduri incolore si nopti nedormite.Lasand sub privirea altor ochi statueta care sub lumina galbena a soarelui parea sa fie facuta din aur, ma indrept pe picioarele mele spre locul unde eu ma mint mereu si spun ca e bine.Patru pereti ca o padure fara margini, cu lumini obscure ce veneau de nicaieri si care dadeau forme ciudate lucrurilor, prelingandu’se pe conturul lor fara a putea vreodata sa le patrunda profunzimea.Patru pereti ca un sicriu batut in cuie, rece si intunecat sub apasarea pamantului negru de nostalgia vremurilor colorate in diferite nuante care visau la imposibil.Patru pereti ca un pustiu cu margini negre, intunecate, in care nimeni nu te aude, oricat de tare ai striga.Intre care eu ma trezesc si vad ca soarele a mai rasarit odata.Dar nu pentru mine.

Scrisoare de Adio II

…astepta si el ceva.Astepta ceva sa il traga de mana.Dar nu.Acel ceva.Acel cineva.Acea.Trece pe langa el.Fara sa ii pese.Si el crede ca…